Of Doamne! Ce cald e afara,
Si ce ger la mine-n suflet,
Multi aud cantec de vara,
Dar eu aud numai urlet.
Imbalsamat de fiori,
Cu rupte flori peste mine,
Plang tipete de viori,
Ce ma
Ce camasa minunata,
De un negru sclipitor,
Pe umerii mei se arata,
Purtand-o toti imi mor de dor.
Am ajuns pe o poiana,
Plina de cruci rasfirate,
Simt un vant usor de toamna,
Imi vine
Sufletul îmi este încins,
De bucăți de jar aprins,
Scufundat în nepăsare,
Merg pe drumul spre pierzanie.
Plânset, strigăt si fiori,
În jurul meu numai nori,
Nori ce îmi plâng pe obraz,
Zambet trist,lacrimi uscate,
Ce le-am provocat pe toate,
Dupa moarte m-am trezit,
Si-am vazut ceva cumplit.
In jur vesminte funerare,
Un inger in fata-mi apare,
Cu sange pe lemn vrea sa
