Poezie
Martisor
2 min lectură·
Mediu
Ti-ai prins martisorul de brau
si ai sters cu o miscare
tot ceea ce eu nu puteam recunoaste,
casa cu tavan inalt, razboiul de tesut,
patul din lemn de corn lustruit.
Ai innodat martisorul pe solduri,
si ai patruns cu mers leganat
in imensitatea padurilor de cenusa
sa asisti la moartea unui paun
sub coltii alb-roscati ai unui
caine de vanatoare.
M-ai lasat ca un semizeu obscur,
vibrand precum o bomba cu ceas,
suspendat de franghiile care mi-au
trezit levitatia,
in maruntaiele unui templu primavaratec
cu o mana salutand prezentele
ce imi inunda visele
si cu cealalta cautand disperat
in fundul gurii,
strigatul cu care sa te intorc inapoi.
Ti-ai prins martisorul de mijloc,
si ai sters cu un gest
tot ceea ce eu nu puteam recunoaste,
bucatile de gheata, razele de soare albastriu,
ghioceii murati din curte,
ai luat primavara pe care
ti-o intindeam cu smerenie,
si turtind-o la piept,
mi-ai reprosat
ca ai fost tarata prin prea mult vin
si prin prea multe serbari campenesti,
cu gust de prune violete si
sclipiri de margele pentru ochi negri,
dar acum
pendulul s-a pornit din nou
si lasand in urma
tot ceea ce eu nu puteam recunoaste
ai patruns in imensitatea
padurilor de ceara.
002381
0