Poezie
Un cal de lemn
1 min lectură·
Mediu
Ti-am prins mana intinsa, acoperind-o cu nisip,
aveam nevoie de scancetul rapid al degetelor tale,
pe vremea aceea pretuiam furtunile si valurile
care ne asteptau sa cadem, cu ochii holbati
la principiile de suspendare a pescarusilor.
Vorbeam intruna cand ti-am pastrat mana umeda,
aveam nevoie sa construiesc Troia mea,
din samburii ninsi in parul tau,
din gandacii negri ai algelor zdrobite de perete,
pe vremea aceea iti pretuiam furtunile,
originale, fara mult interludiu scenic,
pareai timida,
cand ocupai cel mai incomod scaun din sala,
razratita, dadeai din picioarele goale,
si plangeai in hohote dupa galetusa si lopatica,
asa cum fac toti simpaticii,
cand sunt surprinsi ca se sterg in nisip
de mainile lor.
Ti-am prins picioarele in siraguri de spuma,
miroseai a masline si a carburant,
te-ai dat uitata, cerandu-mi o poza, sau un motiv
care sa-ti aminteasca de mine,
inca mai apreciam felul retras cu care
impingeai un imens cal de lemn pe plaja uda,
un cal negru, care ne astepta sa cadem
odata cu zidurile troiei noastre.
002.853
0