Poezie
Ascensiune
timp
1 min lectură·
Mediu
Ridica-te cand vorbesti cu mine!
Ar trebui sa ma invalui in umbra,
sa dai cu capul de mine,
ca sa-ti doresti sa ma atingi plesnind vartejul?
Ar trebui sa ma inghita pamantul,
sa curg prin venele codificate ale memoriei,
ca sa ma culegi subteran si monolitic, floare?
Am fost invatat sa ignor aparentele.
In jurul intunericului pluteste fosta sa
existenta.
Pe masura ce inaintez,
ma tintuiesc cu bratul si sfaramaturile cronologiei
ma traverseaza in sensuri opuse. Calde.
Ridica-te cand vorbesti cu mine!
Salbaticiunea te prinde cel mai bine, si
ranjetul tau cuceritor aminteste de franghii abisale.
Mirosi putin si degusti prin forme.
Existente alternante, brizanti de oboseala, Scapari.
Vinul bun e cel care ramane neinceput.
Si atunci, cum poti gusta din esenta la fel de tare?Invata-te sa curgi prin el.
Astfel, tot ce exista in jur vei astupa cu tarie. Ignorand.
Nu va conta decat urcarea ta.
Intre propria existenta si urletele contururilor
ramai implorand tacerea.
Fatalitatea abisala a tacerii.
Dar in definitiv, despre ce prapastie vorbim?
001740
0