Poezie
Zarea pictata in suflet
1 min lectură·
Mediu
Am primit o petala de zbor,
caligrafie sentimentala,
s-au risipit secundele si nu mai e
nici o culoare sa planga destul
tumultul versurilor ce imi curteaza inima,
lacrima nu doare, e doar curcubeu
intre mine si-nalturile curate,
am luat gandul din urma
si-mi trezesc diminetile faptura
intre fiorii ei ridicati din lapte,
e ca o trecere catre liniste
rezemata in ideea zidirii
si e prima strigare a cerului
pentru dezgolirea din mine,
acum imi canta florile, curand seduse
de mangaierea ta indelung chibzuita,
imi spala ridurile cu alb instelat,
la un colt de vreme se-aduna si ingerii
nascatori din iubire si dor
si plecam mai departe,
acolo unde zvacnesc sortii albastru
si zarea e pictata in cruci dezvelite !
012.961
0
