Poezie
lângă tine
1 min lectură·
Mediu
ascult tăcerile sărutului pe care
ai desenat universul din nou
în linii ce trec prin spirala iertării
ascult cum plânge ultimul vers
din romanța nescrisă
ce dor de furtună și alb
cât de multe torente ascunse-ntr-un
ghimpe de foc
lângă tine mă ard amintiri împreună
ard lângă tine cu gust de mirare
din visul furat deunăzi doar pasarea
gândului tău pentru mine
mai știe să fluture aripi
iubirii să-i dea respirație nouă
curând ardem în doi ultimul nor
în templul dorinței de-a fi
primăvara cu tocuri înalte
ascult sărutul ce-mi pune viața la loc
pe lespezi întoarse din noapte
003.852
0
