Poezie
tăcere
1 min lectură·
Mediu
acum tac
până și stâncile se usucă
de visul apelor repezi
uitate liniile orizontului
mușcă din farmecul soare
ca o coridă de nuferi săpați
într-o rugă învinsă
plâng sălciile spațiilor
în tăcerea luminii curbate-ndeajuns
pe candela-mi trasă
din zvâcnet de trăznet
serafim al iubirilor
ce se mângâie cu pulsul mirării
ssst...ascultă-mi tăcerea
ce bate din gonguri albastre
promise visări desculțe în răni
cât uitările noastre
pe-o mare senină vibrând
în ritmul trezirii
din moartea ce vine cu șoapte
să scuture ziua-n clepsidre
tac cerurile întoarse-ntr-o parte
001.844
0