Poezie
Intepenire
1 min lectură·
Mediu
Ceata ne inrobi paralelele de sub inima
cu zambet de clestar, oferit in dar
sa ne poleiasca amintirile ,
sa ne ameteasca inaltarile .
timpul se ravasi pe tample
si simteam adierea primului final,
cel care imprastie aburii
si aduce dimineata,
dintr-un cotlon de scorbura pectorala
se iteau umbre de zane
incercand sa ne fure
spre templul pictat cu stele
la care ne rugam dincolo de iele
dar casatoria cu nimicul nascuse munti,
granite, bazalte, diamante ne trageau,
picioarele, acum radacini in solul moale,
se poticneau si voci se priponeau
asa cum stam si meditam la nemurire...!
001.843
0