Poezie
iertare
1 min lectură·
Mediu
așa cum iertam creștea câte o floare
în fiecare gând și în toate duminicile
între clipe era un hiatus alb
cât o țară de nuferi
iar poezia mă visa redus la vers zidit
între ferestrele ce-ți cădeau pe lume,
crucile mi le luai
să-mi invăț genunchii zborul
până la prima atingere
iar lacrima plângere
nu sufăr acum au plâns destul rimele
înecate în glastre reci dupa tine
acum iubirea mă ține
paralel cu lumina
pe măsură ce iertam se năștea un copil
din sânge țesut dimineața
in pulsul laptelui lebedelor fugărite din ornic
gândul se desfăcea ca un trandafir
fără țepi doar roșu
egal cu patima ta pentru îngeri
eram mic dar iertam cu inima cât toată calea lactee
un fluture, apoi liniștea ce separă o lume
de cealalta
întrepătrunse unite iubite
cu ceara nearsă din rugă
martor la iertarea din umbre
002412
0