Poezie
Nedumeriri
1 min lectură·
Mediu
Am ajuns sa cred ca si oamenii au aripi,
ca dimineata apare
luna
iar seara,soarele e sus,
pe ceruri.
Am ajuns sa cred in nimeni,
iar nimeni,sa creada in mine.
Pentru a orbii
e suficient sa-mi acopar ochii
iar in urechi,
sa-mi agat un fulg de nea.
Gura-mi va muti,soptind...
O sa alerg,
fara a fi nevoie sa ma misc,
O sa vorbesc,
fara a-mi deschide gura
asezandu-ma pe crengile noduroase
crestate de insuportabila durere
a suferintei.
Ramanand,
pana cand,nu stiu,
un om,o fiinta,un stalp
in care naste si renaste
suferinta.
001890
0