foile ce le-am uitat în tren
mi-ar fi oferit altă perspectivă asupra plecării
unchiule Freddy
mi-am pierdut o bucățică din mine
aș fi fugit după el
dar știu că amintirile sunt și ele parte din
unchiule Freddy
poate e mai bine să privești
funinginea de pe oameni
nu să o și cureți
dalele trotuarului îmi arată
o cale demnă de urmat
pentru a construi blocuri
rezistente la
Unchiule Freddy! îți cunosc subterfugiile
îți arzi țigările în taxiuri
cu specificația - oriunde
plătești 30 de lei pe drum
apoi pachetul de țigări
o bere două beri
și un suc șoferului
cu
am zis că vin cu altceva
m-am săturat de același troleu
și sunetul exasperant al compostorului
am sărit câteva scări
am șters cu mopul adidașii murdari
curăț scaunul cu șervețelul umed
apoi
eu nu știu să nasc
caricatura unui om spre a cerși
viață
eu stau cu mâinile pe trotuare
să fie îndreptate de pictori
căci ei știu cum e
să atârni de marginea unei linii
spre a cinsti o
mă trezesc în fiecare dimineață
cu iluzia unui sevraj mai decent
dar mă mulțumesc cu aceeași pâine cu margarină
(ascult gălăgia dementă din stradă)
îmi învelesc trupul cu hârtie albă
las
la pagina 2
vom găsi mereu ceva hrană
să ne adăpăm copiii din resturi de apă
vom căuta printre linii
mâncare sănătoasă pentru toți
o vom felia o vom împărți egal
pentru fiecare cât se
eu văd alb când închid ochii
un făt aruncat într-un vas de lut
aproape să se înece
dar nu mi-e frică
știu că poate să respire aerul din apă
separă elementele chimice
alege ce i se pare
unchiule Freddy
eu nu înțeleg de ce te oprești la intersecție
și cauți cel mai bine definită tablă de șah
din trei mutări te avânți
spre direcția matului
dar tot printr-o sticlă incoloră
aș lua-o la goană
cu totul că e rece în oasele mele
aș fugi gol
pe trotuare fără becuri economice
consumând curentul în mine
nu m-aș opri la semafoare
aș călca animalul incolor trântit
am ales 357.000 de adormiți
îmi părea puțin
am luat unul treaz și
l-am aruncat în mijlocul lor
circar l-am făcut dragul meu coleg
când vorbește bețivul
își rănește aproapele prin capriciile
eu nu știu să pictez femeia
doar să mă târăsc după ușa ei
să-i fac un contur din lamă de cuțit
să tai firimituri din pâine la cină
să o hrănesc ca asistenta pe bolnav
eu nu știu să pictez
știu că plătesc autobuzele degeaba
să-mi cad examenele la care
știu
măcar cei din trolee
se întreabă cum e nașterea de după
moarte
un tărâm uitat de când eu
mi-am trântit capul de bările
când dau cu piciorul în orașu' acesta
rostogolesc toate sufletele
și străzile se unduiesc ca bicele
plesnindu-i peste ochi pe cei orbi
vom vedea mingea cum se sparge
și toți vor porni prin aerul
cred că bucata asta de cer o pot rupe
e deranjantă pentru ochi
ar atârna mai bine o bucată de carne
/mi-am cutremurat șira spinării și știu
m-am născut să mor în mine de câte ori
sufletul înlănțuit atârnă de-o bârnă
te sfiești să calci podeaua poetului
cuiele îți fac ferfeliță vindecarea
ia o gură de sare o să conservi tot
nu uita
de termenul de garanție
ce este la
taxiul e scump
mai ieftin decât cina luată la tine
m-am trezit pe bancheta din spate
rupt de plictiseala mea
am descusut tot ce era în jur
am luat volanul întins peste scaune
și cotind
cred că am să mă întorc cu spatele la perete
o să ne izbim unul de celălalt ca
două mașini în centru
el va sângera praf
eu fiind om durere
repet același lucru
peretele ofticat se
privirea zace răstignită în vârful suliței
o imagine stranie vibrează pe retină
glasul tău muribund rostește un cânt
gura îmbibată de lichid te aruncă și
am rupt toți dinții cu tusea mea
Când ți-am zărit mâinile
întâia oară
a dispărut
decorul,
iar degetele
sunt pensulele ce pictează
noaptea cerul
cu sclipiri
pure-
ce se găsesc și-n
ochii tăi;
una din ele era
pe
A răsărit amurgul
În dimineața acestei seri,
Cu sărutări tainice pe buze
Ude, din razele înserării.
Mâini, două, se umbresc
Pe câmpul ce se-ntinde ludic
Spre-ntunecimea din apus
Și spre
Furtuna
Stând pe malul învechit privesc în jur debusolat,
Începe marea să se-agite și eu sunt întristat,
Privirea îmi joacă feste, o arunc în depărtare,
Lumină nu mai este … au rămas norii
O iluzie
Meditând la limitele lumii omenești…
În negurile timpului,nu te mai regăsești,
Să te pierzi în necunoscut,nu îngăduiești,
Se întărește conștiința și începi să