Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Acuarela Craciunului

1 min lectură·
Mediu
Albul e asteptarea surasului in clinchet dulce de colind.
Galbenul e steaua pe care degetele inlantuite in varful bradului o prind.
Violet e rotirea sprintara a globului ce seamana leit cu dansul nostru.
Albastrul e cerul din care in visul de An Nou am pus o picatura.
Verde e vascul de sub arcada si iarba ce se zareste pe sub nametul pe jumatate topit de zapada
Unde tu ai scris numele meu, iar eu pe al tau.
Maro a ramas coaja copacului batran si umbros sub care vara zboara sarutarile tandre si fluturii.
Negru pe alocuri e drumul pe care rasar urmele
Celor care asteapta Noaptea Sfanta cu un gand de taina in suflet, o ruga si un dar.
Rosu e focul din vatra aprins
Si dorinta aninata pe creanga
La fel de strans si de duios
Ca si imbratisarea buzelor ce se cauta
In vreme ce privirea strange in ea, fericita,
Tot curcubeul deodata...
Fin
Bucuresti, 22 decembrie 2007
064399
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
160
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

petruta ionescu. “Acuarela Craciunului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petruta-ionescu/poezie/1759667/acuarela-craciunului

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

VI
Vanghele Ion
Superba ca intotdeauna.Te-am citit la mine si am venit la tine.Primesti cu colindul?Am sa-ti cant despre stele si Dumnezeu,despre intamplari care s-au petrecut inaintea timpului,pe vremea cand tu erai o raza rupta din soare care coborase inflacarata sa sarute valurile marii.
0
@petruta-ionescuPI
petruta ionescu
Va multumesc frumos pentru colindul rostit atat de frumos si pentru gandurile curate! Va doresc si eu dvs, dle V, multa liniste, inspiratie, un Craciun minunat alaturi de cei dragi si fie ca D-zeu sa va vegheze mereu pasii, atat dvs. cat si copiilor!
0
VI
Vanghele Ion
E gura ta dulce, cum este-un colind,
Ce bate spre seara-n ferestre,
Ce taine, in lantul lor vested ne prind,
In ochiurile lor maiestre,

Cand tu printre umbre, te mistui dansand,
Cu fosnete lente de ploaie,
Si-ti tremuri faptura, trecandu-mi prin gand,
Facand piruiete-n odaie.

Lumina din candela arde plapand,
Ca un bocet, ce trece prin iarba
Captiva te tin, atunci cand visand,
Fac clipa in ea sa te piarda.

Dar vine iar ziua cu calul ei alb,
Si-n lume, departe te duce,
Si pier ochii tai, in care ma scald,
Isolda, a visului dulce.


0
@petruta-ionescuPI
petruta ionescu
Frumos poem... Sa spunem, dle V, ca e dedicat femeii.
0
RG
rechesan gheorghe
Se confunda siropos poezia cu sensibilitatea tip telenovela:ca si manelele acest scincet de iubire nu e arta
0
@petruta-ionescuPI
petruta ionescu
Multumesc pentru comentariu, dle Rechesan.

Pe de alta parte, pretiozitatea cautata a vers. dvs, pe care le am citit cu mare atentie, nu reprezinta nicidecum o arta, si cu atat mai putin pe cea poetica, ramanand, insa, o simpla suma de lecturi pe care ati incercat, din rasputeri as zice, sa le versificati, dorind sa epatati cu orice pret...
0