#2

A intrat fără să bată. A venit așa… fără ca măcar s-o chem. Acum, când n-am somn. De unde a avut ea să știe că n-am somn?… I-am oferit o cafea. Mi-am turnat și eu una. A băut-o pe-a ei. Am băut-o pe-a mea. Parcă le-am băut eu pe amândouă. Cine mai bea cafea seara?… Am pus ceștile jos. Am privit-o. Amândoi am zâmbit. Ea avea o poveste despre un mistreț care avea colții de argint. Eu aveam o poveste despre un omuleț care-și pierdea mereu capul. A spus-o pe-a ei. Am spus-o pe-a mea. Parcă le-am spus eu pe-amândouă. Cine mai spune povești seara?… Am clipit. M-am așezat lângă ea… Acum, când începutul era inevitabil, s-a ridicat și s-a dus înspre bibliotecă. A luat o carte. A deschis-o. A închis-o la loc… Avea ochii mari, rotunzi și închiși. Gura i s-a deschis cu un ușor scârțâit, ca orice gură care nu se mai deschisese de mult la o oră ca aceea. N-am mai auzit apoi decât pașii mei singuri lovind strada, răzbind din spatele sărutului ei… Sărutului meu… Sărutului nostru…Sărutului meu. Aveam ochii mari, rotunzi și închiși. Acum mă privește zeflemitor. Și-mi zâmbește… cu toate stelele. Sub sânul stâng se zărește o prăvălie a cărei firmă neschimbată de ani de zile mai luminează cu doar câteva litere. Alimentara … Alimentara … Alimentara. E liniștită. Și nemișcată. Chiar aș putea crede că a adormit dacă n-aș auzi câinii lătrând dinspre talpa dreaptă. Mai văd, din când în când, câte unul trecând. Dacă e singur, mă privește, zâmbește puțin apoi își continuă drumul. Dacă sunt mai mulți încep să mârâie și să latre. Atunci trebuie să-i ocolesc. Dar, nu după mult timp, se împrăștie și pot să răsuflu nestingherit asupra acelor locuri. Trenurile trec în fugă peste fruntea ei. Nici unul nu stă îndeajuns să-l aud pe tot. Doar aleargă… Aleargă… Aleargă. Are palmele reci… puțin umede. Și cu mâinile mici, nu mai contenește să mă caute. Aici respir… Aici pășesc … Aici adorm. Nu-mi trebuie decât să ridic un ochi de după unghiile tăiate urât ca s-o văd cum mă privește … cu amândoi. Acum nu mai are nici mare… Nici ceață… Nici pietre… Nici vamă. Acum se are pe sine… Mă are pe mine… Ne are pe noi… Mă are pe mine. E ianuarie. Și e cald… Într-un oraș în care nu-mi rămâne decât să fac amor cu noaptea. Iar… Și iar… Și iar… Și iar.