Poezie
Cu strunele de harfă rupte
1 min lectură·
Mediu
Când mă retrag în lumea mea
Cu strunele de harfă rupte,
Îmi amintesc cu drag, de ea,
Șezând pe stâncile abrupte;
Dar privirea-mi cată cerul,
Tot sperând ca să-mi vorbească
Cu-amintirea mea, ori dorul,
Tremurând, să mă răpească...
Și-alergam, odat' cu norii,
Spintecându-mi între strune
Amalgam de stele-n zorii
Lunecându-mi pe-altă lume...
De-am găsit-o stând acolo
Printre ceasuri, adormită,
N-am zărit-o în tremolo -
Ci în versuri, amorțită...
În brațe-i plâng, prin lumea mea,
Cu strunele de harfă rupte;
Da'-n veci o strâng, în lumea sa,
Cu flori din stâncile abrupte...
ˆTh3Mirr0r
00774
0