Poezie
Greierele pătimaș
Cartea Poemelor I - CH32
1 min lectură·
Mediu
Cartea Poemelor
*** 32 ***
Greierele pătimaș
S-așterne seara, ca o pătură,
Moale și fragedă,
Înnegrind cerul, cu încetineală,
Iar vântul, suflă…
Florile, le scutură,
În timp ce stelele apar,
Cu îndrăzneală…
Cumva, acolo-n iarba ‘naltă,
În locuri unde-aveau furnicile castele
De se-adunau cu mic, cu mare, laolaltă,
Printre mușchii umezi, ciupercuțe, rămurele,
Artiștii, în razele lunii, de apăreau frumoși ca prinții,
În fracurile lor galante,
La vârsta senectuții
Și care mai de care,
Își exprima talentul.
Veni și micul greieraș,
Al artei, pătimaș
Și-și trase scaun: o surcică.
Apoi, se aseză acolo, în lumină,
Cu brațele-i pe-o frunză mică…
Începu să cânte o baladă,
În liniștea nopții…
„Cri, cri, cri”,
S-aude, prin tufișuri,
Un glas trist, la vreme de restriște,
Dar toate nu-s ce par a fi,
Când vocea va sa-și schimbe
Acel artist, în clipa când intercalează alte partituri,
La început, mai slab, cu tonuri joase,
Că a pierdut un suflet drag, în acea noapte,
Apoi, mai vesel, cu tonuri ‘nalte
Când un alai, la fel ca el, îi aruncau ocheade
Și uite-așa, trecuse vremea…
Dimineața a sosit…
Se împraștie adunarea
Când s-anunță dinspre orizont, un răsărit…
©Th3Mirr0r
00916
0