Simfonia Naturii

Poeme de demult *** Simfonia Naturii Întrebat-am Sufletul meu De și-ar dori s-asculte, În zori de zi, Un cântec dulce Și răspuns-a-mi el Dintr-un colț stingher Ca i-ar plăcea S-asculte Simfonia Naturii, Căci liniștea, E pacea Iar pacea-i dragostea, Dragostea-i viața, Scânteia cerească, a firii... Iar eu, oglindind tot Am început să-l reflect, Așa cum pot, Imperfect... Și de-odată, Notele-mi prinseră viață... Era viața sa, Era viața mea, Erau viețile oamenilor, Cu tot cu tainele lor, Dar… nu toate Ci… o infimă parte, Reflectând, amețitor, Culori vii, pictate drept note, Schimbându-se-ntre ele, Uimindu-mă cu-n dans fermecător... Era un dans al naturii În care toate elementele, vibrând, Îmi încântară ochii, Lăsându-mă-n delir, visător; Ochii mei, oglindeau… Simfonia Naturii... ©Th3Mirr0r