Dimineața

Poeme de demult *** Dimineața Izvorul curge liniștit Printre pietrele mărunte, Își urmează calea, neobosit, Lăsând în urmă… doar ecouri, Clinchete melodioase, Ce s-adună, laolaltă, Răsărind, din miez de munte, Fredonând, în coruri, Pe frecvențe joase, Sunetul sublim, de apă... Ș-atunci, prins-a viață, Parcă totul!! Iată cum s-adună, dis de dimineață, Tot norodul!!! Cu mic, cu mare Vin să se-ntrunească-n vale, Fel și fel de viețuitoare... Iar luna, Ca nebuna Ș-aruncă din cer, cununa, Ascunzându-se-ntre dealuri, Murmurând întruna Că nu stă să vadă soarele, într-acele locuri… Și se duse dar… pe alte plaiuri Când tăcură, de indată, micii greieri... Păsărelele, voioase, Se scoboară spre lumină, Cinstind-o în triluri 'nalte, drăgostoase, Zise de la inimă Și mare le-a fost bucuria Când… dând din aripioare, Gustară feeria Primelor raze de soare... Încantate, se agită, Bucurându-se, preț de-o clipă, Că de-amu e dimineață Și totu'-n jur, prinse viață, Colo-n munte, la izvoare... ©Th3Mirr0r