Cunună de nuferi

Poeme de demult *** Cunună de nuferi « Þi-ai pus cunună, Gingașă zână ! » Spuneau lebedele Scuturandu-și aripile Deasupra lacului, Sub clar de lună Și colo sus, pe cerul înstelat Sclipea mai tare, steaua nordului, Îmbrăcată-n razele-i de diamant… În taina nopții, Zâna-și lăsă glasul Să curga lin, în voia sorții, Precum izvoarele În clipoceli, Surâs-au vieții… Și zis-a ea, spre cele ‘naripate viețuitoare : « Am fost aici și ieri… » « Am fost aici și ieri, Dragele mele. Acolo-n larg, văzut-am dalbii nuferi Iar visele pluteau, efemere, Prin aceleași flori… Ș-atunci, împletit-au cununa, Mâinile mele, când îi strângeam în brațe Iar inima-mi, zburdalnică, în sentimente, Căutând să se rasfețe, Chematu-v-a-n bătăi intense, Întocmai ca ș-acuma, În clipa-n care amintirea Va să dureze… pentru totdeauna… ©Th3Mirr0r