La ceas de sară

Poeme de demult *** La ceas de sară Ceva timp în urmă, Amurgul schimba culori Iar eu, priveam spre ele, Ochii căutând s-ajungă În locu'-n care gândurile mele S-adună, în orizontul plin de nori... E oare acesta… primul semn În care… spre lăsarea nopții Fluierul de lemn Să-și cânte-n vântul rece al toamnei, Tainica poveste a singurătății?! Ori, poate… este... primul pas În care frunzele cad, rând pe rând, În rotocoale, murmurând, De parcă… stârnite de-un tainic glas Atunci când ramurile codrului s-apleacă, spre pământ?! E ceas de sară... Ș-am remarcat că totu' s-a schimbat… Până și pădurea ce-o știam de mic, Până și… lacul fermecat… Oare, o să mai pot merge într-a mele locuri, Să văd aceleași rândunele, făcându-și cuiburi, Să văd aceleași ciupercuțe, după ploaie, Aceleași picături de cristal încă picurând, Pământul, să-l înmoaie?! Oare, o să pot alerga pe verdele imașului, Cu ața zmeului în mână, Chiuind, de veselie Atunci când… datorită vântului, Se ridică-n 'naltu' cerului, Spre norii la care caută ochii mei?! ©Th3Mirr0r