Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Roată roată

- din volumul „Recviem pentru o roată bolnavă mintal”

1 min lectură·
Mediu
ce faci? mă întrebi aproape răstit
mai nimic îți răspund
soro
cam tot timpul mă gândesc
la trupul meu refugiat
de o bucată de vreme în suflet
trup de roată bătrână
plină de rugină cu haine de gumă
cu toate astea încă mai visez
să devin roata de rezervă
a Lamborghini-ul lui lady gaga
ce splendoare de mașină
neagră
o picătură fierbinte de întuneric
fulgerând cu zgomot șoselele
și înghiţind asfaltul infernal
pe autostrăzile lumii
sigur m-aș opri
la drumul din piatră cubică
și aș împărți eșarfe multicolore
două versuri și câteva căpăcele cromate
pentru valve
și m-aș bucura până la leșin
de aerul tare din pneuri
dar mă trezesc rostogolindu-mă
de colo colo încurcat
în tot felul de prezoane
șuruburi pe stânga
cioburi de parbrize
abulic tot bombănind aiuritor
cuvinte zălude
- calitatea și frumusețea unei roți
este rezultatul efortului și inteligenței
a mii de ingineri
o iubire nebună pecetluind
rostul ei în lume și un cric
002.029
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
158
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

petre ioan cretu. “Roată roată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14139053/roata-roata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.