Poezie

Adagio

1 min lectură·16 martie 2017

Mediu

întotdeauna mi-au plăcut umeri tăi triști

brațele atârnând a lene obosite de nuntă

ori buzele crăpate de dorință

pielea nădușită cum mirosea a frumos a femeie

încăpeai toată în sufletul meu

cum dormeai într-un colț cu capul rezemat de o adiere

ești ca o floare știai

vei înflori divin sub dezmierdările mele

și eu ca o boare cu pielea felină te voi cotropi ușor

te voi învălui și țintui cu multă candoare

și-n cer te voi urca încet cu dor câtă splendoare

răbdare doar atât îți cer

am să te ascund în căușul palmei mele

și am să te acopăr cu săruturi și iubire

să nu te pierd și nimeni să te fure

aș înnebuni doar să te știu în alte brațe

să înflorești să te înalți în zări străine

am să te prefac în vin în pâine

sălbatic am să mușc din tine

și vinul am să-l sorb pe tot cu lăcomie în neștire

eu zic să zbori cât încă mai ai aripi

să nu sfârșești în brațele mele ca în lanțuri

003.288

petre ioan cretu. “Adagio.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14104487/adagio

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.