Poezie

Iarna ca moartea

149,90 puncte la concursul Iarna

1 min lectură·28 martie 2016

Mediu

cum aș putea să cred că există iarnă

că se poate muri?

din colțul meu de timp ca într-un ungher

văd cum picură din cer veșnicia

și cum se face câmpie în câmpie la nesfârșit

din loc în loc sunt câini subțiri

dormind la umbra de salcâmilor

în lizierele de șoapte desfrunzite

sunt paznicii lumii amuțite,

în universul astfel rostuit

unde eram stăpânul ploilor de vară

din mine au răsărit

flori roșii flori de sânge

în zilele de luni, bolnave

biciuiam fluturii să-i fac să plângă

și zarea o sfâșiam cu biciul de argint

era o simplă zi de luni și atât

și deodată așa de nicăieri s-a abătut

un viscol crud cu șuier cu moartea în aripi

se sting până și felinarele pe străzi de frig

și o spaimă albă cumplit se-abate peste lume

deși m-am nins m-am viforât m-am geruit

chiar am murit și tot nu-mi vine să cred

că atâta iarnă s-a pogorât în noi

și atâta bătrânețe atâta neputință

pe gheața alburie picură din noi

petalele florii de sânge

002.687

petre ioan cretu. “Iarna ca moartea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14090172/iarna-ca-moartea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.