Poezie

Parafrenie

2 min lectură·3 martie 2016

Mediu

cum ni se sparg genunchii fără să se îndoaie

explozii, ca din popice sar țăndări așchii de os și ne frângem încet

în liniște unul câte unul și pierim

învârtim aerul cu mâinile în salon

stăm strânși într-un colț cu fața spre mare

cu ochii închiși

ne mișcăm mecanic precis și rapid

până ce se pornește tornada

atunci spitalul se umple de hârtii

de păsări celeste și ochi rătăcitori ca de sticlă

pe balcon frânghiile de rufe se răsucesc primejdios

ca niște șerpi subțiri șuierători

și peste toate plutește medicul șef cu stetoscopul în mână

apoi ne mișcăm pe noi unul câte unul

după niște traiectorii judicioase alese exact

ce ne vor duce spre nemurire

și ne lipim de pereți ca niște afișe

cine ar fi crezut că ne vom prinde din urmă

și ne vom călca în picioare fără pic de respect

nepăsători și străini

suntem chemați la camera de gardă pe rând

e ziua când șefa de secție dictează verdictul

și noi ne ducem confuzi poate umili

asistenta șefă trece diagnosticul cu pixul în fișele vernil

bolnav, bolnav incurabil de lună, bolnav, bolnav, nemuritor, îi trece

când îmi aud numele țâșnesc cu capul în nori

cu ochii deschiși a mirare a gând nebunesc

după izbitură mă preling pe gresie lichid

să mă adune îngrijitoarele cu mopul și să mă arunce pe dig

să mă spele marea cu sare pe față să mă facă viu

ca tremurul luminii noi

duhurile lămpilor din lavă sau din ceară

003.235

petre ioan cretu. “Parafrenie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14088923/parafrenie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.