Poezie

Flașneta turbată

2 min lectură·1 aprilie 2015

Mediu

în carnea mea îmi hohotește plânsul

în carnea mea sunt morți toți fluturii becheri

din carnea mea eu am fugit

și-mi este frig acum și-o sete de mor

în ochii tăi mă putrezește zarea

sunt viermele ucigaș scăpat de zăbală

abia ieșit din mărul orb înșurubat

într-o orbită scopită cu alb

cu un pantof și cu un cui de rugină

pe coridoare trec asistente scârțâind fioros

pe sub cărucioarele lor

se prelinge timpul încet pe lângă ceasul șchiop

ne indexează cumva, unul câte unul

până când numai rămâne nimic

din osul luminii curcubeului ros

de o pizmă nebună și o urmă vultur

deodată prin mine trece femeia

cu un buștean cu părul strâns în coc

cu țâțele lovindu-i călcâiele în mers maiestuos

apoi se multiplică odios în nopți cu bușteni

parcă ar fi niște jobene cu crăci

în vise urâte dospite în nori

cumva David Lynch îmi deschide ușa

și fug în urma celui ce am fost

și fug neîncetat și fug mov

și mă usuc în ploaie de gândul miop

și dintr-odată toți cei din salon ne facem fericiți

în spațiul străvăzui dintre ușă și cer

ne ținem de mână sărim într-un picior

cineva urlă scâncind din toți plămânii

mă uit mai de aproape buimac, sunt eu

cu mâna dreaptă bălăngănită a limbă de clopot

cu cealaltă strânsă cu ură în pumn

am gura știrbă în clănțănit de fufe

de zici că sunt flașnetă turbată

înfășurată cu o tablă mov cu rost și migală

și multe zorzoane de sticlă, roșii și verzi

aruncate zglobiu peste umărul rece

001.911

petre ioan cretu. “Flașneta turbată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14068661/flasneta-turbata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.