Atelier de dragoste scris neglijent într-o zi oarecare

cum îți mișcai șoldurile, de la o

margine la cealaltă a zării

luna se unduia și ea a dorință

trecea în goană un pâlc de fluturi

și caii și copitele lor de fum

cu potcoave de aur tropăiau în cer

cu potcoave de fier bântuiau câmpia

o herghelie de mânji în oasele luminii

- dacă uiți să mă strigi nu mai exist

mi se umezesc palmele de atâta tristețe

singurătatea își face de cap

pe la subsuori

în lumina căpruie a ochilor tăi

noaptea își trăiește orele în umilință

cu picioarele goale a răzvrătire

alergai în zigzag de-a latul patului meu

alteori în cerc umbrind câmpia

nu știu de ce și nici cum

amintirea ta se dizolvă în lumina rece a lunii

ce galbenă e rochia ta verde și nouă!

de mine nu se mai știa nimic

ascuns în ziua de dinaintea nașterii mele

fărâmă de om boț de aur rodit în câmpie

hălci de senin se desprind peste vie

atât de albastru sunt sămânță în piatră

dom de lavă și duh

străjerul își cântă plânsul în corn

cu lacrimi grele de țărână

și peste miriște în zbor un inorog

cum frigul sparge degetele mele fragile

arde candela definitiv în mine

eu încă mă mai locuiesc, strada caisului numărul doi