Poezie
Bestiar - apocalipsa de marți
puricele ucigaș
2 min lectură·
Mediu
și s-a deschis cerul pentru cel adevărat o armată de inorogi
a întunecat zarea iar cel credincios îmbrăcat cu zale
peste cămașa morții înmuiată în sânge cu ochii ca focul
cu vorba măciucă ce trosnea capetele celor ce ridicau privirea
din colb spre lumina de dincolo de supunere
cel ce călărea inorogul alb cu numele scrijelit pe frunte
și a cărui limbă ca un paloș e scris să desprindă visul
dintr-o lovitură de lumescul din mine - mi se mai întâmpla să înfloresc
cum mi se mai întâmpla și să mor de fiecare dată când reușeam
să clădesc dintr-o brăzdă și câteva boabe câmpia
îi frământam cu dragoste țărâna până când îi dădea lacrimile
pământului meu sufletul meu
pe acoperișuri ropotesc ploi de foc de smoală topită
am văzut un înger în soare îndemnând toate păsările din înalt
la ospățul cel mare să mănânce carnea
ce ni se desprindea de pe oase într-un târziu
și am văzut aruncați din ceruri peste noi puricii ucigași
născuți din cenușa năpârcii aruncată de Noe în foc
poate sunt doar lacrimile de ciudă ale celui din adâncuri
din ochii lui izvora și întunericul și moartea pe furiș
caii dracilor din războiul cel mare puricii veniți să ne stoarcă
de sânge și vlagă să ne așeze în genunchi aliniați
de-a lungul câmpiei de la sud la est
a mai trecut o zi și se face miercuri și moarte se mai face
002.153
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- petre ioan cretu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 236
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
petre ioan cretu. “Bestiar - apocalipsa de marți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14060609/bestiar-apocalipsa-de-martiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
