Poezie

Atemporale

1 min lectură·3 august 2014

Mediu

câmpia parcă a mai crescut dar tot firavă pare azi

și crugul lunii se frânge brusc sub miriști fulgerând

bolnav de zare bate toaca de lemn de tei a plin cântecul ei

și se prelinge pe sub streșini duhul caselor de lut

umbrele nopții ce n-au născut lumină pe furiș dansând în sânge

sângele cocoșului mitic și alb ca o nălucă

cum sap la rădăcină lumina mută cu cazmaua pe sub duzi

câmpia adormită în flăcări grele surde cum se tulbură în miriști

scorburi strălucind loc de închinăciune cum arde cerul în fântâni

tu nu mai auzi plângând salcâmii la margini și în noi

poate nici nu mai vezi linia subțire a verii sau vălătucii de fum

din livezile bătrâne de pruni doar câmpia mai crește în noi

se lățește în oase când bate vântul sau plouă șiroi

ducând pe frunți de cerbi mir și stropi rotunzi de rouă

câtă nesăbuință e în spicul de porumb la subsuoara frunzei cucuruz

păsări fără aripi fulgerând oglinzi ca niște porți stelare

până la moarte hai să dormim puțin ținându-ne de mână

am fost nemuritori și nici nu am știut tu îți mai sprijini tâmpla de gândurile mele

002.279

petre ioan cretu. “ Atemporale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14053845/atemporale

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.