Poezie
Sângeram o lumină palidă de moarte sub piele
1 min lectură·
Mediu
Vedeam cum îți urcă tandru pe pulpe alcooluri tari
pe piept îți strălucea minciuna ca un puf de păpădie
a mai rămas doar un contur de buze străine ca o rană
care-mi frigea carnea privirii bolnave
și ura ne desprindea violent de pe oase
dimineața din noi în pat rămâneau două umbre înstrăinate spate în spate
tu pleci sângerând din biserica umărului meu din altarul coastelor mele
eu rămân și plutesc fără țintă în orb ca o barcă fără vâsle
ori prelingându-mă lichid prin orbite arse de lună.
Dintr-o singură smucire mi-am desprins de pe privire rana
am curățat-o de praful lunii și de lumină
apoi am pus-o la păstrat în sertarul cămășii în carouri
sunt prea multe răni acolo îmi e greu să le număr.
E destulă moarte strânsă în noi și nori sfâșiați de păsările lunii
prin ochii stinși intră amurgul sub pleoape ocrul strâns pentru furtună
întotdeauna mi s-a părut dragostea noastră ca un aeroport imens fără piste
și cum spuneam sângeram o lumină palidă de moarte sub piele.
Pe tâmpla obosită un fluture vibrează cumva cineva i-a frânt aripile lovindu-l de lună.
002.350
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- petre ioan cretu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 186
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
petre ioan cretu. “Sângeram o lumină palidă de moarte sub piele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14049215/sangeram-o-lumina-palida-de-moarte-sub-pieleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
