Poezie

Frica

1 min lectură·14 martie 2014

Mediu

în mine e spaima de singurătate laolaltă cu nevoia de singurătate

stau cuminți într-un colț ținându-se de mână ca două orfeline ciudate

diminețile mele sunt murdare prelinse din fructele nopții

praf de rodie azvârlit într-o doară peste semințele de cânepă

- lasă-mă să te blestem și să te plâng ca pe o nălucă albastră

stau în patul meu de spital ca într-un cocon într-un hamac prins între muchii

germenul fricii își face loc printre coaste și încolțește în ochi

răsare acolo ca un corn rugos de inorog ca un țurțure de gheață palidă

ca între doi sâni lăptoși de mamă lichidă ascunsă-n tranșee printre soldații morți

- cum se înlănțuie moartea cu brațele când sunt inorog pe tărâmul dintre două vise

păduri de pin transformându-se în luntre aurii

cum coboară ele muntele de-a lungul albiei de râu

și se sparg de pietre cu zgomot surd de lemn lovit cu piatra

cum îți spuneam nici nu pot să dorm până când pe furiș

îți strecor printre amintiri câteva capcane

pentru vulturi pleșuvi cu arc de oțel și-un șarpe

003.287

petre ioan cretu. “Frica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14046083/frica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.