Poezie

Rugă

1 min lectură·25 noiembrie 2013

Mediu

din camera mea toate zilele se văd cenușii

când ies afară lumina mă izbește năucitor în frunte

cerul e albastru

norii sunt și ei sus și albaștri

iar pământul e ca pământul pământ

femeie multicoloră nu mai bate la porțile oamenilor

sunt ocupați

chirciți în spatele umbrei

își taie hălci mari de curcubeu

- hrănim setea de putere dărâmând podurile de lumină dintre ceruri

oricât de mult întuneric se insinuează

în partea ascunsă

tot mai des amanetez de sub ploape cerul

de sub unghii pământul

de sub tâmplă îmi smulg femeia din suflet

nu-i vina mea îmi spun

mi-e foame și-mi e sete

din carnea mea zilele se scurg senil

în ochi e o vâltoare de umbre

vântul se învârtoșează nebun la răscruce

pe câmp trec batalioane de cuci

tu îți împletești părul femeie

cu funii de aur și de maci

iar buzele îți sunt umezite de rouă

te risipești în apusuri îmi spuneai e atât de mult târziu în noi

în patul meu bolboroseam o rugă

- trenul de noapte mai șuieră pe câmpie

001.725

petre ioan cretu. “Rugă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-ioan-cretu-0030869/poezie/14039004/ruga

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.