taci nu spune nimic

în coaja copacilor îmi găsesc casă și liniște către lună mai zbor mă așez cu fața spre pământ și arunc cu pietre cu lacrimi cu tristeți

urlă vântul rece sunt lupii morții vânând umbre și marea se sparge a sinucidere de stabilopozi câtă spumă și spaimă

câtă vigoare ce tumult și scoicile se lovesc de pietre și se sparg în mii de bucăți un țipăt de clopot de toacă de lemn și mirosea a tămâie poate a sex

eu tocmai îmi doream doar să dorm un veac de vise o noapte de post iar goarna de alamă să sune duios să sune încet în nopți de sânziene

poate ar trebui să-mi fie frică poate mă înec și-o gâlmă îmi apare pe suflet mai jos acolo unde-ți pui tu tâmpla și-adormi cât de frumoasă ești

ce mlădios îți este trupul și cât suspin e în el câte dorinți câtă nevoie de trandețe și de brațe poate nevoie de îngeri de mir și de vin

- taci nu spune nimic mai apuci să-mi zici