Gând subscris

cât pustiu mă poate cuprinde câte lacrimi șiroind în ochi străini câtă iarnă în cer cât regret

doamne câtă tristețe aici la mine în suflet câtă iubire sărută-mi picioarele iubito

și nu mă plânge că m-am dus poate așa o fi mai bine poate așa a fost scris înnoadă-mi aripa frântă de vânt

e atât de frig iubito întunericul mă-nfășoară cu brațe lungi unduind sărută-mi tâmpla iubito

și nu mă plânge că m-am dus voi reveni în somnul tău și degetele mele ca un vin străvezii

prin păr ți le voi trece nu mă mai plânge lacrima nu pot să ți-o sorb

și să nu uiți să nu uiți c-am fost un gând hălăduind stingher ucis de-o dimineață rece

și poate poemul asta va dăinui și poate va fi drumul pe unde să pot a mă întoarce din când în când

nu mă plânge iubito m-am dus.