Poezie
Gerul pe capitole
empo 61
4 min lectură·
Mediu
I.
Ogarii vânătorului iau urma visătorului,
Cel care, cu ploile din visele sale,
Scaldă păduri, scaldă câmpii,
Mână turme de bivoli cenușii, fără el,
Seceta lovește cu maceta,
Mango-o-mango,
Tango prin fango,
Totu-i mai frumos când
E noroi pe jos.
II.
Toamna, se spune, șacalii coboară în sat.
Se spune, ei sunt blânzi și se lasă mângâiați.
Ah, șacalii de codru s-au săturat,
Se adună la răspântii și urlă ca apucați.
III.
Peste profunzimile în care locuim,
Titanii munților rostogolesc furtuni,
Vântul forțează ușile, vântul acoperă
Ferestrele cu praf. Din cer coboară
Îngerii cu batiscaf.
IV.
Se face dimineață, zdrang!
Întreaga zi ești fugărit prin gang,
Ești fugărit prin gang, prin gang,
Pân' la căderea nopții,
Bang!
V.
Cine sunt eu? Cine sunt eu?
Un crustaceu,
Sub crusta mării,
Adăpostit la
Sânul sării.
VI.
Mare, inutil,
Capul retractil,
E balon futil,
Plutește pe umeri,
Un pterodactil.
VII.
E toamnă macră, din culori
Se naște un dragon medicinal,
Un sfânt dragon crepuscular,
În miez de noapte, răsărit.
Bat tobele nopții în mii de piepturi...
Și împăratul anatomic așteaptă, amorțit,
În cuibul său de mare pândă ghemuit,
Un trib cu scuturi albe, galop peste tărâmuri.
VIII.
Mintea e un pustnic războinic,
Ce-a hotărât să fie încă mai cumplit.
Ca într-o posadă aruncă bolovani de stâncă,
Peste micul, hăituitul, cavaler în roșu,
Al inimii.
IX.
Voi fi la gâtul licornei învingătoare,
Un colier de oase mici, visătoare.
X.
Ochii rotunzi cu obloane,
Ascund misterioase amenajări
Interioare,
Pe un țărm fără mare,
Un pachebot e răvășit de uitare,
Un pachebot înecat în rugină,
Peste care trec valuri de lumină.
XI.
Endemicul vierme în parpalac,
Produce propriul brand de întuneric.
XII.
Sunt un mulaj, sunt un mulaj,
Fără curaj, fără curaj,
N-am amintiri, n-am amintiri,
Pentru Bizar fac pregătiri.
XIII.
Un avion sub cer de iarnă...
Va ninge curând, va viscoli ca-n
Mintea unui nebun hoinar,
La picioare, drumul către osuar.
XIV.
Duce către deal și duce către vale,
Craniul lui Sisif răstoarnă agale,
Este o treabă vindecătoare,
N-are bucurie, n-are amânare.
XV.
Se visează pe străzile unui oraș din nord,
Pierdut, înghițit de un labirint înghețat,
Muțenia crestelor negre ale unui fiord,
Forță de coșmar, suflet dislocat.
(Delirul e un vehicul.)
XVI.
Nu mai e mult și
Behemoții iernii atacă.
Ura!
Să-ntrecem măsura,
Să ne dăm de-a dura,
Vin behemoții,
La căderea nopții.
XVII.
Înapoi la visare, călare.
Neîncetat cu mâna fac bătrânii iernii,
O secțiune prin anotimp ni-i arată acolo,
Locuind, bătrânii iernii, împietriți la geamuri.
XVIII.
E festivalul arderii pietrelor, e Gim albastru
E mana stâncilor, sunt oase curioase,
Ies din case, să scriem pe stânci
Cuvinte, porunci.
XIX.
Cer stingher, un colț din el,
O galerie cu soare miner,
Cărbune la apus, e dus,
Cad negre ploi, cad albe ploi,
Ploi legate, salbe de ploi,
Nori și noroi,
Lumea de apoi.
Amfibieni în intersecții,
Grăbindu-se către disecții.
XX.
Capul tremură în ritmul în care
Tălpile lovesc pământul,
În apropiere respiră adânc o prăpastie.
Un pasager organic, un boem arhaic,
Invitat la sărbătoarea metamorfozelor,
Traversează hăuri desfășurând,
Covor împletit din liane și spini,
Conceput de el,
Va ajunge la timp.
XXI.
Vântul forțează uși și geamuri,
Vântul răstoarnă acoperișuri,
Șacalii cocoțați pe ziduri văd
Lucrurile, indiferente & goale.
XXII.
La TV, interminabilă discuție despre
Peretele vascular. Pe un cer fără
Corăbii, trec hierofanii cu aripi,
Iarna e timpul iluminaților când
Oamenii ascultă divinitățile.
Care apar din neguroasele păduri
Ale sufletului, semne clare
Pe coala zăpezii.
XXIII.
În vis, buchetul de furnale cu inflorescențe
Caustice, pulsează cu răutate, smogul
E o fiară, visul intolerabil,
Din care ieși, abil. Debil.
Fricile furnicile galopează sub piele.
Fiara vis se retrage în așteptare.
Podul e sala de fitness,
A monstrului Timp,
El țese pânze,
Mai aprig ca orice păianjen.
Timpul e vis.
XXIV.
Supra-veghetor cu motor,
Ia-mă și pe mine-n zbor,
Fă-mă și mai
Visător.
001388
0