Poezie
Empo 48
autohemoterapie
4 min lectură·
Mediu
Frunzele au căzut, coroanele s-au descompus
Au rămas marile aripi de pază.
(Neasemuite vor fi oasele lui...)
Omul moluscă vânează sub țărm.
Palmieri onirici albaștri
Plecați sub vântul colosal,
Se agită, se frâng, se destramă.
Apele nu s-au mai retras...
( Vin alte și alte potopenii
Mai elaborate, Tatalumi are
Răgaz de gândire și meditație)
Craniul ostrakon unic ca un zar
Rostogolit pe tabla agitată a mării
Eșuat în nisipul măcinat de valuri,
Omul moluscă epuizează
Rezerva de cerneală
Proiectând o umbră de
Cuvinte care ascund
O plasă, un hamac odihnitor,
( Tobele recifului
Nu tac niciodată)
Păianjeni serafici se retrag
În urma lor pânzele neuronale
Prind raze ale apusului-din-urmă
Neoane incandescente în colțurile
Caselor-de-umbră, filează.
Planează necrofage drone,
Ochiul calculat, rece, bizar
Al corbilor centenari
Sânge fosil erupe din
Subteranele azilului de asfalt-beton
Vulcanul geme și murmură
Îngeri de carton sorb torentul
Hipnotic-catodic, un trio
De mecanici dogmatici, cu
Brațele lor imense,
Supraveghează și intervin,
Ciocănind în clopotele tărâmului,
(Provocând și dezlănțuind resursele
Secrete de jovialitate brutală.)
(Da, cubazil de carton în sferazil de asfalt-beton)
Sfânt foetal ghemuit în ostrakon
Pios, în piuă mărunțit,
Copt pentru tenebre,
Devorat de noapte lividă
Rătăcit în anfractuozitățile unui
Vis inoculat, calvar subepidermic,
Vin tenebrele ca mări de gudron,
Vine civvy-lizzy cu pajiști de beton
Vor recondiționa chimic peisajele
Prăfuite înainte de vreme...
Mareea ne va imortaliza pe rând
În statui ale propriilor destine
Vom poza eternității din mijlocul
Unei feerii abiotice.
(Gerul și-a pus minele magnetice pe geamuri)
A izbucnit ciuma în sud,
Un subcontinent traversat de
Spectre și molimi,
Mangustanieri de spaime coapte,
Vin potopeniile peste sfinții arboricoli
Gură de abis nervurat scară-la-cer
Portalul inaccesibil strălucind în
Bumbacul gros al cețurilor lăptoase,
Confuzia, o sclavie a rătăcirii perpetue,
Sentința minerală cu iarna subcer mov-apăsat.
Zbaturile frânte ale memoriei eșuate
Printre alte epave ale zădărniciei,
Lady Crab, Lady Cra
Amfibian al negurilor crenguroase,
Neantizare, farul ochind vântul și
Marea-herghelie, cer de piatră vânăt,
Cenuși ambroziace în bulboana tubului
Neural, ape și mori, mori și ape,
Templul marelui braconier, timpul,
Corăbii de carne, umanoizi tuberculi
Pironiți de stupoare în ferestrele roșii
Bătute de apus, Gimgery, Gimgery,
Colaps gravitațional la tărâmul gigantomahiei,
Fălci ale vorbirii destrămate, Marea Invazie
Arheoantropă.
Efigii în body bags,
Rugi ca undițe lansate în
Supa primordialului, sacerdotale.
Neasemuite vor fi oasele lui,
Pironite în piatră și ger.
Ferry-Cyrea spre grația izolării,
Cu hidra inexprimabilului,
De șapte ori șapte capete,
Necruțătorul atacă fortificațiile
Introspecției, meditației,
Forțe primitive se compun,
Feedback, ciocnire de săbii,
Peregrinările unor barbari sub orizont,
Iluzii ce ard și fumegă,
Purtătorul de ostrakon,
Abandon, Hercynia Sylva,
Ceremonii ale uitării plutonic-magmatice
Vascularizând holocenul cerebral,
Agregatul tentacular al lui Dum-Dum
Tatalatot.Dumdum Tatalatot.
Divizii aeropurtate de fenicopteriforme,
Trec hotarele imaginației în ziua Z
Ziua Z a melancoliei,
(țipă sălbatice gâște în difuzoarele lăptoaselor cețuri)
Bol ostrakon,
Ochiul-baliză bentonic,
Stă crocodil-de-geam,
Prizonier al burnițelor,
Peste Azilul de Carton,
Topire-contopire cu antediluvianul.
Monotonia catastrofelor,
Raftul cu orori,
Multiple detonări în tabloul anamorfoză,
Orașe tubulare, străzi cilindrice,
Dansul behemoților în parcul de neon,
Stol de sperietori înaripate cu burțile de cârpă,
Sfâșiate, presară paie peste noaptea feerică,
Ninge cu măruntaiele sperietorilor,
Speriate, panica-panglica, fluieră-șuieră
Periferii de mătrăgună, periferii de ciumăfaie,
Seppuku derizoriu, se împrăștie negre sperietorile,
Speriate, navigatoare în smogul planetar,
prin centurile styxurilor concentrice,
din spirala civvy-lizzy, cumplita oboseală
a secolului 21 curge gros în jgheaburile oaselor...
Și așa, când lumina se aprinde în camera văruită,
A visului de pe urmă, el se vede, siluetă neclară,
În apa tulbure a oglinzii, Genuin a fost doar visul,
Visarea o călătorie cu plăcute popasuri,
și încântătoare companie.
În camera ultimului vis,
dansează o umbră, jumătate om,
jumătate iepure șchiop,
pocnind din degete, cu pălăria trasă pe ochi.
001304
0