Poezii

Omul din oglindă, Cine-mi este el? Și de ce îmi inundă, Creierul și mă lasă chel? Omul din oglindă, De ce strivește ușa? O întoarce suferindă, Și lasă-n prag cenușa. Omul din

Un cuget îmi răsună după ceafă, E tot el ce mă îndoapă, Îmi curge sufletul și ochi-mi apuseni, Se pierd și se feresc de tot ce vine, Sta singur tot atât cât i se cuvine, Nu mișca și nu răsufla

Fericire alături de cei dragi, Îi tot curgea prin urechi. Ar fi vrut nespus acele priviri vechi, Să-l răsară din gândurile tot mai vagi. Adesea privea afară, pe fereastră Statuie era și