Poezie

Ciobănița

1 min lectură·23 noiembrie 2007

Mediu

CIOBÃNIÞA

Ea e frumoasă c-așa-i ea

Și-i mândră fiindcă este mândră;

În ochii ei sclipește-o stea

Ce varsă licăriri din umbră.

Și fiecare pas al ei

E o chemare înspre dor;

La fel și sânii,ce cad grei

Când îngenunche la izvor.

Iar dacă seara o asculți

Cum ea doinește din caval,

Ai crede că, acolo-n munți,

O zână plânge pe un val.

Ape și cer, toate-s a ei;

Nu-i pasă nici de vremea rea;

Ea e stăpână peste miei

Și stăpânită-i doar de ea.

De vrea, și soarele tânjește

După al ei surâs ascuns;

Și dacă-l dă, el strălucește

Și încălzește, ca răspuns.

Acolo sus, un vis o cheamă.

Pe coibăniță, tot mai sus;

Iar pașii ei, cei fără teamă,

Se pierd în zare, spre apus.

Și-n urma ei, pe cer apare

O geană roșie, de foc:

Este sărutul ciobăniței

Cedat văzduhului, în loc.

001.976

Paul Mircea Iordache. “Ciobănița.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-mircea-iordache/poezie/1755052/ciobanita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.