Poezie

Ciuta

1 min lectură·2 noiembrie 2007

Mediu

CIUTA

Ceva era tulburător în zare,

Și ochii vii ai ciutei stau țintiți,

Din văi răzbat noi urlete de fiare,

Iar nările-i țâșnesc aburi fierbinți.

În toamna asta nu avuse parte

De cerbul ei măreț, imperial,

Pădurea-și dezbrăcă frunzele toate ,

Lăsând-o și mai singură pe deal.

Iar ochii ei erau o noapte-adâncă,

În care se-oglindea ceru-nstelat

Și ea chema mereu, încă și încă,

Doar poate auzi-va cel chemat.

Știa că-n vale se trezește moartea,

Din somn de peste zi, și-o va căta,

Dar ea continuă să-și cheme partea,

Sperând că zeii o vor asculta.

Aleargă tot mai sus, pe stânci înalte,

Cătând mereu, în steiuri, un răspuns...

Pare-se , codrul e vrăjit de moarte

Și tot ce-i viu este ținut ascuns.

Nu s-a trezit nici când atinse piscul

Și încă mai credea în Paradis

Când, săgetând prin aer spre înalturi,

Frumoasa ciută cădea în abis.

002.775

Paul Mircea Iordache. “Ciuta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-mircea-iordache/poezie/1751721/ciuta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.