paul mihalache

O luciditate crudă, rece, neconcesivă, ironică și autoironică. O melancolie niciodată sentimentaloidă, oprită la un pas de melodramă. Textul ne conduce adeseori cu subtilitate și rafinament, spre un plan secund al narațiunii, deschis interogației existențiale. Exercițiul stilistic devine astfel căutare de sine. Autentificând o vocație. Aibi grija, Adrian, sa nu ingropi talentul!

Cu un flux subteran ratacind intre mitul destramat al lui Faulkner si revolta melancolica a lui Mateiu, intre fantasticul paranoizant al lui Eliade si discursul irational al lui Beckett, fragmentele de roman aruncate in eter (cititorilor?) au ceva din inconstienta polimorfa a rascrucilor de luna. Nu e chiar putin lucru sa imbini luciditatea (si chiar descriptivismul - cum am vazut ca era mentionat in alt comantariu) cu o renuntare constienta la ratiune - act poate indispensabil creatorului.

Interesant punctul tau de vedere. Da, intr-adevar de gandit. Si totusi, e imposibil sa nu avem opinii personale (chiar daca \"un mare ciclu\" nu tine cont de ele)...

Saru\'mana Alice. Foarte faina poezia. Lucrurile simple sunt cel mai greu de spus fara sa devine patetice, fara sa abunde de clisee...

Pot fi trimise indiferent cat de multe texte?