Paul Andrei

Buna Lory,

Iata-ma trecut din intamplare prin poezia ta care mi-a bucurat mult sufletul. Rima si ritm, culoare si simtamant, ezitare si puterea de a continua, iata ce m-a feremecat la poezia ta. Ma bucur ca te-am citit si am sa ma bucur sa te mai citesc.

Cu drag, Paul

Recunosc că am citit poezia ta tocmai datorită asemănării pe care am intuit-o în titlul ei cu poezia mea \"Nebunia poetului\". Tu ai ales o modalitate mai subtilă de a-l decrie - eu am ales să gravez mai adânc stările lui în textul meu. Îmi plac în mod deosebit fiecare al doilea vers din primele două strofe: \"Și magul, la sfat, stând cu vii și morții\"; \"Cât incă-i în viață respiră prin moarte\" și primul vers din ultima strofă: \"Poetul se-mbată și vinu-i cuvântul\" tocmai fiindcă mi se pare că surprinde mai exact natura duală a poetului. Pe de altă parte, poezia a apărut într-un moment în care se mulează stării mele sufletești din aceste zile.

Spor în continuare!

Ei bine Lory, cad și eu la spartul târgului, dar azi chiar te-am căutat să te citesc fiindcă aveam nevoie de vibrația unui vers pe o frecvență identică sufletului meu. Dacă tot am renunțat eu la scris simt nevoia să mă tratez uneori citindu-i pe alții, iar tu faci parte din cei puțini care scriu așa cum eu scriam.
Fără îndoială poezia ta ascunde mult zbucium sufletesc: \"Se frâng în patimi suflete pierdute\". E adevărat, nu sunt capabil, azi, să-ți fac un comentariu al poeziei tale, dar și mai adevărat e că în ea îmi regăsesc stările pe care le traversez.
Așadar, Lory, scrie în continuare pentru sufletul meu și pentru sufletele celor asemeni mie.

Întâmplător, azi am terminat de lecturat această carte din care tocmai ai citat acest pasaj. Impresia mea poate contează foarte puțin, însă mi s-a părut o lecție de viață mult mai profundă decât mi-am putut închipui. Mai înainte de toate nu cred că e cititor care, citind această carte, să nu se simtă vizat la un moment dat de anumite pasaje. Poate că profesia dominantă a personajelor, a celor mai multe dintre ele, medicina, nu e aleasă întâmplător. Medicina, aici, reduce mult viața la ceva ce nu mai ține numai de Dumnezeu, ci ține și de oameni, nu ține numai de dorința ta de a trăi, ci și de dorința altora ca tu să trăiești.

Sinuoasă, prin multele întoarceri înapoi, în trecut, ale Sânzianei, arta de a conversa e, mai înainte, arta de a conversa cu tine însuți, de a avea curajul și capacitatea de a te recunoaște pe tine în fața ta, de a te expune unui permanent examen interior în care, dezbrăcat de subiectivism, să ai puterea să te recunoști. Între tine și oglinda pe care această carte ți-o pune înainte sunt multe pânze de păianjen și numai de noi depinde să nu ne fie teamă să dăm pânza la o parte spre a ne vedea așa cum suntem, cu sufletul gol. Nu vorbesc despre goliciunea sufletului ca despre o cavitate, ci despre goliciunea lui în sensul unei nudități exterioare, netăinuitoare.
Celor care nu au avut în mâini această carte - sau au avut-o dar au ignorat-o - le recomand să aibă curajul de a înfrunta pe sine. Merită.

Îmi place poezia ta tocmai fiindcă e aproape de ceea ce scriu eu, astfel că mă regăsesc în stările tale. Glumind, dacă aș fi fată, m-aș fi îndrăgostit de tine. Ce apreciez la tine - tocmai fiindcă mie îmi lipsește - e capacitatea de a fi mai aproape de dragoste decât de suferința din dragoste. Am să te mai umăresc. O zi bună!