Gâfâie alb

voi îndoi bancnotele cu care ne-am învelit anii aceștia;

în noaptea când ne-am respectat visele nimeni nu tăia frunze la câini

viitorul nostru părea un vas plin cu potcoave de cai morți

ne-am ambiționat să sărim gardul dublu de sârmă ghimpată pe care viața s-a îngrijit să ni-l prezinte și iată,

nicio prăpastie

faptul că ți s-a rupt dresul părea abisal

fluturele nostru are stomacul unei vaci care stătea capră,

în fața soarelui nimeni nu se aștepta să ne expunem șezătoarele la bătătura ochiului

să te freci pe mine așa cum face mâna care se îndrăgostește de bubă. ea dă culoare cărnii la fel ca și sfârșitul meu care gâfâie alb