Pascu Luisa

mircea, mersi :P orice are un inceput (ma refer la atelier):D
petrut, din comoditate nu am conturat prea bine profunzimea poeziei. poate din cauza asta a ramas doar un joc de cuvinte. dar oricum nici inspiratia nu m-a lovit prea tare :)) va fi mai bine data viitoare. mersi de incurajare,

e superba poezia.. si spun asta pentru ca e atat adevar in ea... asa cum rar gasesti pe site-ul asta sau mnulte altele. chiar daca poate nu satisface complexitatea unui poem la nivel inalt, imi place mult ideea ei... este o realitate trista...

cred ca prin poezia asta ai realizat o descriere completa si originala a unei toamne clasice, tipice. asocierea iubirii cu toamna este ceva sensibil si frumos. nu spun trist, pentru ca ai reusit sa transpui conceptul de toamna dintr-un lucru exagerat de dramatic, simplu si trist, intr-un lucru plin de frumusete(\"natura coloreaza\"; \"lieduri\"; \"romanta\"; \"ploua cu soare\"), fericire(\"timpul delirând și-a oprit ceasul\"; \"iubirea a-nflorit\"), tristete(\"plangand\"; \"iubiri trecute\"; \"uratul\") totusi pastrand farmecul simplitatii (\"toamna linistita\"; \"mere coapte\"; \"împăcat cu soarta\"). nu obisnuiesc sa dau citate, dar poezia asta isi are farmecul in trei strofe concentrate de sensuri. imi place :)

eu cred ca-ti trebuie mai mult decat stofa de critic ca sa poti intelege acest text... nu l-am facut ca sa fiu apreciata. l-am facut ca sa transmita ceva. si probabil ca acel ceva este perceput numai de cei care cauta mai adanc in insemnatatea vietii, decat ceea ce gasesc in aparenta. acele cuvinte scrise cu majuscula sunt scrise asa nu atat pentru a imprima forta stilului literar, cat pentru a imprima forta faptelor Sale pline de dragoste pentru tine. acele cuvinte trebuie sa infioare cititorul pentru ceea ce sunt ele de fapt, nu pentru ceeea ce le fac eu sa fie. de aceea am zis ca nu l-am scris ca sa fiu apreciata. pentru ca, daca acest text este impresionant, este asa doar datorita faptelor REALE si nu datorita modului in care eu le expun. iar eu le expun in felul asta pentru a fi accesibil tuturor care il vor citi. el este impresionant pentru ca transmite cu totul altceva, chiar mai mult decat un stil original si de calitate de a scrie. iar daca nu simti forta textului lasandu-l sa ti se adreseze personal tie si vietii tale (nu prin originalitatea stilului), atunci inseamna ca legatura dintre tine si profunzimea vietii este nula.

hmm.. etajul zece... nasteri... subsol... morga... sugestiv :) etajul unshpe, desi fiind ultimul->cauza pentru care ar putea fi un simbol al inaltului si al vietii, nu a fost ales ca etaj al genezei, pentru ca este un numar imperfect. asta ar putea duce la moarte prematura fizica sau morala.(aici ma bag in interpretari simbolistice, care nu tin de realitate) iar motivul pentru care etajul zece (cel ales pentru \"inceputuri\") nu este lasat sa fie ultimul, este pentru ca aceste \"inceputuri\" delicate necesita indrumare, initiere, ajutor si mai ales ferire de primejdii si influente, si de aceea etajul unshpe este plasat ca o protectie pentru ele. asta mi-a spus mie acea ultima parte. as putea spune multe si despre celelalte parti, da mai bine nu ma intind. :P majoritatea scrierilor de pe aici imi atrag atentia si ma imping subtil la o anume implicare fara riscuri, chiar foarte placuta... hmm... e un fel de destindere sa le citesc. o spun ca cititor. prin stilul asta oferi fara sa ceri. si asta e foarte bine. pentru ca, daca exista un lucru pe care il ceri foarte subtil, este acea implicare (placuta, cum am zis). :) aici incerc sa-ti spun sa nu renunti la perspectiva asta, chiar daca vrei sa incerci ceva nou ;)

Mersi frumos, îmi place ideea cu urâtul. Nu e un roman... mai degrabă o tentativă... oricum, de trăit nu am trăit o asemenea experiență (decât în măsura în care fiecare dintre noi o trăiește, pentru că o poveste ca asta se apropie de eul fiecăruia într-o anumită măsură. la mine personal e vorba de orgoliu) dar am meditat mult la chestiile pe care le-am scos în evidență. Cum ar fi, în mare, orgoliul (cum am zis), pesimismul și mai ales, un aspect care nu se vrea știut de nimeni (tocmai din cauza orgoliului), obișunința cu o viață murdară și rușinoasă.

Îmi place mult textul ăsta. E foarte bine gândită relația autor-cititor. Dar cel mai interesant este felul în care personajul se descoperă atât pe sine, cât și intimitatea lui, fără nici o reținere în \"public\". E ca și cum ai primi o scrisoare personală în fața a sute de oameni și ai avea de ales: o citești în fața lor și îți expui intimitatea, sau aștepți până rămâi singur--alegere confortabilă din toate pctele de vedere și care nu implică niciun risc. e foarte fain că personajul tău nu numai că alege prima variantă și se expune, dar și evidențiază fără jenă întorsătura nasoală a riscului implicat fără a se panica: \"Am cam început-o cu stângul pentru un personaj principal\". Ce îmi mai place e că trebuie să citești textul de cel puțin două ori ca să îți dai seama exact care e acțiunea în detaliu. Adică, e o decurgere a lucrurilor foarte originală și... într-o ordine cronologică fantastică, dacă pot zice așa :P