Peste-amarul dimineții,
După ore de coșmar,
Se-ntrevede-o zi senină
Fără gândul cel hilar.
Îmi șterg pleoapele cu seamă,
Ridic mâna și o-ntind
Spre fereastra
O văd în gând în orice zi,
Mi-apare-n vis în fiece noapte,
Cum tot așteaptă-n pragul casei
Pe mult iubitele nepoate.
Și părul e albit de ani,
Și mâinile-s mai tremurânde;
