Poezie

Si marile-s albastre...

1 min lectură·20 martie 2005

Mediu

Nu incerca s-abati furtuna solitara,

Caci sunt si eu un spirit pribeag si parapadit

Si poate n-am sa pot rapune stingerea-ti amara

Sau doar sa isc tamaduirea duhului mahnit.

Nu narui negura rarita in crampei,

Caci sunt si eu aievea din soare o frantura

Si n-am sa ma dezlantui cu tunete-n atei,

Si n-am sa urlu ca un tartor Colosului ura.

Si chiar de vrei sa-ncerci pieirea unu haos

Opreste-te! caci sunt si eu nedeslusirea unei aripi de ragaz

Si ma-nfioara rasuflarea profana ce-adoarme intru paos

Ce adanceste glasul mirenesc,departe in deznadejde si necaz.

Nu imbata eresul supliciului ravnit,

Caci duc si eu o cruce pe pamant...a lumii austere,

Dar patima se naste Infernulului in chinul infinit

Canonul vietii e aici colorul infipt in dulcea mea durere.

Te rog! nu inalta nesansa in declin,

Caci sunt si eu o naucire a ruinelor nefaste

Si nu pot da suflare in neant

Decat doar daca marile-s albastre...

002.367

parasca ana-maria. “Si marile-s albastre....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/parasca-ana-maria/poezie/111510/si-marile-s-albastre

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.