Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pseudopoveste

1 min lectură·
Mediu
el trăia într-un glob de sticlă
își punea întrebări încrucișate
și privea în sine mult mai mult
decât spre univers
oricum gândea
neutru
că tot ce e în afară
poate găsi înăuntru
arareori și-ar fi dorit
să mângâie pe creștet
câte o perseidă tristă
să fisureze puțin autoexilarea sa
dar odată cu stelele
i-ar fi ajuns în minte
câte ceva din răutatea lumii
și nu voia asta
ea traversa viața pe roșu
într-un mileniu circulat infernal
legată la ochi
dezlegată la inimă
cu o singură frică
în sufletu-i roată
să nu-i cadă din palme-n uitare
globul de sticlă
singura ei punte
cu eternitatea
001.251
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

paparuz adrian. “pseudopoveste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paparuz-adrian/poezie/14078034/pseudopoveste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.