Poezie
bocet
***
1 min lectură·
Mediu
în camera mea cu ferestre pictate
copiii din vise aleargă pe cai
miroase a vară și-a inimi răscopate
pe leagănul minții tu cânți la un nai
se-aude-n răstimpuri strigătul lumii
eu râd mai departe cu capul plecat
e ultima noapte când calc pe petunii
mi-e foame de viață mi-e dor de păcat
în camera mea cu uși desenate
mi-e sufletul desenat pe tavan
câtă viață din moarte poți naște
întrebi căutându-mă-n van
în camera mea spânzurată de stele
cad ultimii fulgi de lumină din Rai
genunchii mi-s pietre și palmele grele
un sărut aș fi vrut măcar să-mi mai dai
în camera mea cu lacrimi sculptate
copiii pe cai dau onorul final
am fost preaiubito doar o poveste
e timpul să plec la Marele Bal
001345
0