numai decembrie de o vreme încoace
Ca și cum te-aș fi pus să locuiești în urechea surdă a lunii decembrie, așa ai învățat să nu-mi recunoști sunetele, multele mele sunete de pași, de degete, de zâmbete sunetele mele de
păsările mele
Păsările mele au aripile îngreunate și înnegrite de cenușă n-au mai rămas din ele decât zborurile mult uitate și mult trecute. Păsările mele două câte două sunt singure pentru că s-au
tu ai dat glas și aripi
Aveam zile cand îngerii mei nu erau decat niste statui despre care, nu mă puteam lăuda decât că deveniseră reci,cenușii si ici pe colo li se crăpaseră aripile... dar vezi, într-o zi cand
noiembrie 2001
Într-o toamnă tu ai venit in întâmpinarea mea cine este, m-am întrebat, cine esti? în luna aceea noiembrie m-ai găsit cautând probabil mirosuri de toamnă. Mă gândeam oare nu înflorește
nerecunoscându-mă treci
Acum când peștii iau lecții de zbor și când, mă întreb dacă a înota și a fi pasăre se aseamănă în vreun fel, când prințesele preamăresc balaurii și unele sunt chiar soții fidele de zmei când
