Poezie
Renuntul
spre infinit!
11 min lectură·
Mediu
Renuntul
Imi e frig si frica ma ingheata,
Caci tot ce am mai scump in viata,
Imi pleaca mie insumi si ma lasa.
Caci tu nu poti sa ma ajungi,
Ai ochii reci si ma dezgheata.
De\'oi fi nebun,
Sa nu ma plangi,
Caci savarsind un sacrilegiu,
Vor plange mame si stramosi.
Caci lumea asta toata ii falsa,
Si cand gura iti graieste un adevar,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni.
De vrei suflete sa scapi.
Caci ei asa au zidit,
Vopsind cu sange lumea,
Si noi acum le suntem sclavi,
Si timpul s\'a oprit.
Caci atunci cand vremea va veni,
Tu trebuie sa inveti,
Caci pregatit ai fost o viata intreaga,
Ai eternitatea de acum sa te dezveti.
Si de nu vrei ca sa privesti,
Ca sunt si lucruri mari,
Atunci raspunde\'mi cu raspuns,
La sufletu\'mi bolnav.
Asa cum pe Iisus l\'au sacrificat,
Si rastignit grotesc pe cruce,
Asa si tu ne\'ai alungat,
Din a ta iluzie de vis dulce.
Caci semne zboara de peste tot,
De iti dai seama ca ai vedere,
Si lumea iti va parea uitata,
De fulger si putere.
Si stiu ca\'i greu a ma intelege,
Caci tot ce spun e doar un vis,
Si o incercare de\'a traduce,
Caci eu ma aplec inspre abis,
Si nu am nici o lege.
Dar oare cum sa nu imi simti,
Durerea si flacara ce o port,
Cand rastignit pe cruce strang din dinti,
Coroana nemuririi s\'o pot duce.
Imi pare acuma ca\'i uitat,
Tot ce\'i mai dulce in lume,
Si in pustiu am inchuiat,
O raza la rascruce.
Caci ce\'i mai mare sacrilegiu,
Cand si luna te tradeaza,
Sa cazi sa speri sau sa cedezi,
Si spiritu\'l pateza.
Si cand ma tem ca nu intelegi,
Speranta nu imi moare,
Caci stiu ca altii au inteles,
Chiar de\'au plecat sub soare.
Si stiu ca asta nu e in van,
Caci nedorind s\'asculti,
Eu sufletu\'mi voi indrepta,
Spre mine insumi.
Utopica este ataraxia,
Si utopia ataraxica,
Caci eu sunt sigur ca exist,
Si ma cutremur singur.
Si de ma\'ntrebi dar cu ce scop,
Sa stii ca nu e\'n van,
Caci orice lucru\'si are un loc,
Chiar de e dus cu capul.
Si sper sa pot sa plec curand,
Caci totul ma\'nconjoara,
Si imi este greu a respira,
Cand scaparea e usoara.
Si de ar fi sa nu mai fie,
Prea rau nu o sa imi para,
Caci ce am vazut si am auzit,
In visul unei nopti de vara,
M\'a ingrozit si inghetat,
Si m\'a facut sa uit.
Si acum cand totul se destrama,
Sa vezi acest mesaj,
Caci eu doar tie iti las tot,
Si suflteul ma\'ntreaba
De ce te las caci e al tau,
Si plec asa in graba.
Si un regret sa am sa imi scriu pe cruce,
Caci nu mai pot sa stau sa iti zic,
Caci timpul nu stii cand te duce,
De vrei sa vezi ce iti transmit.
Caci te iubesc dar ce\'i iubirea,
Caci ea ma leaga de pamant,
Si eu visez si plec departe,
Dar tot sfarsesc intr\'un mormant,
Si de ar fi sa cred ca poate,
Un dumnezeu tot timpul m\'a privit,
Eu ii voi spune sa ma ierte,
Sa inteleaga de\'am gresit,
Caci el va sti,
Caci a murit,
In cuie sus pe cruce.
Va sti si el, stivor si ingerii,
Si Dumnezeii vor sti toti,
Caci darul vietii e pustiu,
Si ce alene curge.
Caci sa intelegi eu ce gandesc,
Stiu ca n\'ai sa poti,
Caci sufletul tau pamantesc,
Ma cheama langa tine.
Dar tu sa stii c\'am fost aici,
Si rau sa nu iti para,
Caci pana la tine am fost amar,
Si viata mea amara.
Sa stii ca vara va veni,
Si soarele cu tot alaiul,
Si atunci cand ploaia va stropi,
Voi plange sus in raiuri.
Caci sufletul meu e de om,
Caci el de om s\'a prins,
Si nemurirea e patata,
Cat mintea poate sa incapa.
Sa stii ca eu nu am plecat,
De langa tine toata,
Iti stau in minte si in gand,
Si\'ti luminez cararea.
Si de solutii nu gasesti,
La al meu mesaj codat,
Sa stii ca eu sunt vinovat,
Caci vreau sa nu\'nteleaga nimeni,
Caci adevaru\'i un blestem.
Cum sa mai pot sa mai traiesc,
Cand focul ma topeste,
Dorinta ce mi\'a nazarit,
Nu vezi tu oare cum ma toropeste.
Caci viata imi pare un nimic,
Si moartea imi e draga,
Caci pe mine nu ma leaga nimic,
Caci totul se destrama.
De\'ai sti altfel sa ma dezvat,
Te\'as lasa sa ma inveti,
Caci eu de mult am incercat,
Sa fac sa ma invat.
Eu nu mai pot si imi e rau,
Si vreau sa nu mai fiu,
Caci tu nu vrei sa intelegi,
Nu poti sa te dezveti.
Dezlegamantul\'i necesar,
Sa rupem ce\'am promis,
De promisiunea a fost falsa,
Vom distruge tot ce e vis.
Caci lumea voastra si\'a inchis,
Si limitat gandirea,
Caci viata voi vreti s\'o traiti,
Si sa simtiti placerea,
Dar nici macar voi n\'o sa stiti,
Caci, suflete de parveniti,
Va\'ntuneca privirea.
E primul pas cel important,
C\'a poi inveti prin lene,
Caci condamnat e cel ce\'a refuzat,
De mii de ani sa se inchine.
Ei cred ca omului,
In orizont gandirea i\'au inchis,
Dar va veni o vreme mare,
Cand ochiul pur va fi deschis.
Si rau imi pare,
Lung ma vaiet,
Caci tu nu poti ca sa nu simti,
Si nu stii ce inseamna a renunta,
Si ma vei plange si parinti,
Vor lacrima la a mea moarte.
Dar nu fiti tristi caci nu am fost ucis,
Si soarta singur mi\'am decis,
Si\'am vrut sa plec de bunavoie,
Si n\'am mai stat sa fiu inchis.
Si sa nu plangi tu a mea mama,
Caci stiu ca dragostea iti e sfanta,
Si sfanta ca Fecioara intre sfinti,
Sa stii ca imi esti femeie.
Si o icoana de\'as avea,
As pune\'o poza ta,
Caci eu de mor tu vei vedea,
Ca n\'am crezut in ele.
Si tata, stiu ca o sa plangi,
Chiar de tu crezi ca nu,
Sa stii ca te\'am iubit dar timpul,
Ma lasa rece si morbid,
Si sa nu uiti ca ai plecat,
De mult, din timp de basm,
Si poarta mintii ai inchis,
Caci nu ai vrut sa stii.
Si stiu ca suferi si ca arzi,
Ca doar tu imi esti tata,
Si stiu ca vezi si ca auzi,
O lume destramata.
Si stiu ca tu,
Desi spui ca nu iti pasa,
Iti plangi in cantec de jale surd,
Aceasta crunta soarta.
Si tu, cel ce imi esti frate,
Sa stii ca te iubesc,
Desi prea mic erai sa stii,
Ca eu am fost plecat.
Si eu ma bucur ca nu stii,
Cum sunt cu adevarat,
Caci de ai sti,
N\'ai mai iubi,
Un vis atat de destramat.
Caci tu acum esti mic
Dar eu,
Sa stii ca sper ca o sa vezi,
Ca lumea e pe duca.
Si nici c\'as vrea sa poluez,
Cu a mea voce muzica lumii,
Da as vrea sa stii ca ma gandesc,
Cand nimic nu e bine,
Ca tu esti frate pentru mine,
Cum eu nu voi mai fi.
Cand clipa grea imi vine in zbor,
Eu nu voi ezita,
Caci eu de mic m\'am pregatit,
Pe mine insumi a ma dezvata.
Caci vad si simt si tot ce vad,
Pe albele carari,
Imi pare raiul un blestem,
Si lumea imi pare rea.
Si voi toti cei ce sunteti tristi,
Degeaba sa nu plangeti,
Caci din mormant eu nu ma scol,
Si de sicriu ma tin cu dintii.
Caci de va fi sa fie gol,
Sa stiti ca nu regret
Ca am decis sa nu mai fiu,
Sa am sufletul rece.
Si de pe cele inalte culmi,
Eu nu voi mai vedea,
Decat lumina pe carari,
Si toata viata mea,
Intr\'o clipita o voi uita,
Caci nu voi fi asa cum sunt,
Caci eu legat ma simt cu trupul,
Dar sufletu\'mi e liber,
Caci eu nu vreau sa vad sa simt,
Prin mine sau prin tine.
Si stelele de\'or exista,
Le voi culege in pumn,
Si inc\'o lume voi crea,
Doar pentru mine.
Dar timpul tot se scurge lent,
Si trupul tot ma doare,
Caci e satul, caci bate\'un vant,
Ce arde si usuca,
Si spiritul e\'n legamant,
Si totul e naluca.
Si ce va fi doar eu voi sti,
Caci nimeni nu s\'a intors,
Sa spuna celor ce sunt vii,
Povete si ispite.
Caci ei placand au tot plecat,
Si nu s\'au mai intors,
Si ma asteapta ca sa vin,
Sa imi iasa in cale.
Caci ei nu vor ca noi sa stim,
Si oricum n\'am intelege,
Ca viata este doar un vis,
Si moartea n\'are lege.
Si cand in vis cobor adanc,
Alunecand pe trepte,
Eu simt si vad si aud in soapte,
Si viata nu m\'atinge.
Caci criza tu nu vezi cum vine,
Si nu mai stii de tine tot,
Si nu mai ai control pe tine,
Si nu mai stii unde sa fugi,
Caci totul este o cutie,
Cu albi pereti de deznadejde.
Caci eu, de vreau, eu pot sa stau,
Dar tu nu vrei sa pleci,
Si parasindu\'te pe tine
Cu tine insuti sa te\'n treci.
Caci ce e geniu, ce\'i nebun
Cand eu nu stiu ce inseamna,
Caci lumea asta a\'nceput,
Sa spuna ea ce nu e bun,
Sa spuna despre viata.
Si vreau sa plec sa scap de tot,
Dar ce o sa se intample,
Caci va iubesc sincer pe toti,
Si moartea stiu ca umple,
Pe acele minti ce nu gandesc,
Printre ingerii cei auriti,
Si va iubesc si de\'am sa mor,
Caci ce e a trai,
Voi nu vedeti ca\'s calator,
In lumea asta cruda.
Si de\'mi vei spune ca\'s nebun,
Eu nu o sa te cred,
Caci tu nu stii cum sa traiesti,
Si moartea iti e straina.
Caci voi va credeti infiniti,
Si stapaniti infinitul,
Cand voi nu insemnati nimic,
Si sunteti efemeri.
Caci totul trece,
Dar nimic,
Prin filtrul vostru acid,
Nu se pastreaza neslefuit,
Si neimpaiat in icoane.
Caci perfectiune voi cautati,
Dar scopul e abstract,
Cand un batran zace pe strada,
Voi toti il evitati.
Si de un om va cere timp,
In ajutor sa\'i dati,
Intoarceti fata, inchide\'ti ochii,
Si mintea o blocati.
Caci legea junglei spune,
Ca cei slabi nu au nici drept,
Si nici voce a spune.
Si voi sunteti stapanii lumii,
Si stiu ca si voi stiti,
Caci lumea vine spre sfarsit,
Si sfarsitul vine spre lume.
Si tineri noi suntem cu totii,
Pe fata vechiului pamant,
Si credem ca a noastra\'i lumea,
Si ingropam cadavre in mormant.
Si nu\'mi e frica de\'oi muri,
Caci eu ma voi intoarce,
Caci din tarana m\'am nascut,
Si viata mi se stoarce.
Tu nu vei plange caci nu stii,
Dar te vei intrista,
Caci orfan ma simt acum,
Si gandul ma strabate,
Caci mai degraba mor, cazand,
Decat sa fiu injunghiat in spate.
Dar tu sa nu cauti inteles,
Nici in cuvant sau voce,
Ci tu sa legi in legamant,
Aceste ganduri proaste,
Si vei vedea ca nu te mint,
Si ca eu nu gandesc,
In lanturi si cu lacatul cel sfant.
Dar totul e uitare,
Si stiu c\'am sa dispar,
Din a ta inima slabita,
Si ca de iti vei aminti,
Tu nu ma vei mai plange,
Pe freamatul de frunze eu strigand,
Pustiul sa il educe.
Caci tu nu vezi cum zi de zi,
Cu flacara mea ard,
Si grea imi pare inc\'o zi,
Si tot ma urc pe gard,
Caci mintea mea stiu, e slabita,
Si inima la fel,
Dar voi sunteti toti nistre monstri,
Si eu nu sunt un sfant.
Nu am o lance sa ucid,
Balaurul greselii,
Si cu uitare sa inchin,
Copacul desteptarii.
Caci din pacat noi ne\'am nascut
Si pacatosi suntem,
Si prin botez ne curatam,
Si ne urcam pe cruce.
Caci nu vezi oare cum traiesc,
Cu de aur a lor cruce,
Si tot saracii sunt zdrobiti,
Si viata nu o pot duce.
Caci nu le pasa si sunt orbi,
La a ta nepasare,
Caci ei se nasc si mor,
Si norocul ii petrece.
Caci totul cand s\'a impartit,
De ce n\'am fost acolo,
Sa spun ca nu vreau,
C\'am murit,
Si am trecut dincolo.
Caci ce\'i cuvantul ce\'l rostesc,
Eu nu am mestesug,
Sa il spun si sa vrajesc,
Ca apoi sa subjug.
Nu pot sa spun ce arde\'n mine,
De arde sau ingheata
Dar stiu ca lumea a\'nceput,
Sa cada inspre ceata.
Te rog sa crezi ca nu mai pot,
Nimic nu ma alina,
Si trupul e greu si nu mai vreau,
Sa sufar si sa chinui.
Si de vei crede c\'am gresit,
Sa stii ca nu regret,
Caci de eu plec nu mai revin,
Si trupul imi dispare,
Caci timpul nu e rabdator,
Si omoara orice soare.
Sa stii ca lumea iti va promite,
Placeri si vaste ispite,
Sa stii a renunta e sfant,
Sa stii a\'ti spune da.
001.878
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Paduraru Mihai
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 2.155
- Citire
- 11 min
- Versuri
- 399
- Actualizat
Cum sa citezi
Paduraru Mihai. “Renuntul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paduraru-mihai-0032521/poezie/13894391/renuntulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.