Aud

Aud

Ma trezesc. E soare afara si vantul imi adie pe corp. Ma numesc Petru. Sunt un pescar. Am mereu vise ciudate. Cred ca am o problema. Visezi lucruri rele. Foarte rele care nu vor sa ma dezlege de blestemul meu. Caci a sti e un blestem, formula nemuririi e scumpa. Te simti mereu ca o prada. S-a intamplat acum vreo zece ani. Am cunoscut un om. Mi-a schimbat viata si eu m-am hotarat sa mi-o dedic lui. Il iubeam si el ma iubea pe mine. Ne iubea pe toti caci doisprezece eram. Si mergeam cu el mereu, oriunde, si ascultam de el. Imi vine sa spun il ascultam orbeste, il ascultam fara sa vedem. Fara sa vedem mai departe de cuvinte. Eram destul de innaintat in varsta si pe vremea aceea, dar toate acele vorbe aveau ceva magic in care am ramas prins hipnotizat. El m-a facut sa constientizez cu adevarat cine sunt, si pentru ce traiesc. Inainte de el traiam pentru a ma putea bucura de urmatoarea zi. Eram un pescar. Si apoi, si apoi s-a intamplat. Primul soc, prima trezire la brutala realitate am avut-o atunci cand mi-a spus ca il vor trada, ca ma voi lepada de iubirea si invatatura lui de trei ori. M-am simtit distrus, ravasit interior si am inceput sa plang. Mi-a spus sa nu vars lacrimi si m-a sarutat cu buzele sale dulci. El nu e ca noi. El este altfel, de altundeva. Prezenta sa are ceva diferit in ea. El radiaza asemeni unui inger. Te umple de bucurie si implinire, pace. Buzele sale sunt rosii ca floarea de mac, iar sarutul lui e imbatator. E ca si cum sufletul ar deschide o poarta misterioasa a corpului tau si ar iesi sa treaca de linia ce separa Universul de nefiinta. Il iubesc pe El. El este Fiul Tatalui meu. El este fratele meu. Este fratele meu pentru ca i-am baut sangele si i-am mancat corpul cu totii. In ziua in care soarele a apus pe dealul Golgota eu nu am fost acolo. Nu am putut suporta dorinta, dorinta sa nu il salvez. Stiam ca e Fiul lui Tatalui meu, dar puterea lui nu era din Imparatia Aceasta. Era doar un biet om, un biet copil pe langa varsta mea de atunci. Stiam, stiam tot. Stiam de planul urmasilor lui Abraham, iudeii. Dar nu am spus nimic. El nu stia, el credea ca ceea ce face, ca ceea ce face ii este sortit. Asa stia toata lumea, asa scria in cartea aceea a lor. Si cartea de cine era scrisa? De Tata? Nu, tot de ei. Stiam de acest plan mizer si nu am facut nimic. Era doar un biet copil, si as fi putut sa il salvez. As fi putut sa imi salvez fratele. Dar nu am facut-o. Stiam si eu si Iuda. Amandoi stiam si amandoi am tacut. Am fost platiti. El treizeci de arginti, eu o suta. El a murit. S-a sinucis atunci, dupa. Nu a putut sa isi stearga vina din minte. Nici eu nu am putut, dar mi-am ingropat constiinta in vin, femei si placeri ale corpului. Cateodata visez, si in vise cineva imi spune: -Ai facut o mare greseala!! si apoi o alta voce nu imi spune nimic, si buzele nu se misca, si sunt rosii ca florile de mac. Ma numesc Petru si acesta este biletul meu de adio.