Poezie
Adam
2 min lectură·
Mediu
Nu a plouat prea mult,doar un pic, dar a fost indeajuns.
Ajungea chiar si o picatura de ploaie,sa ma faca atat de trist...,atat de trist incat sa nu mai pot gandi,sa nu mai pot munci;sa rup hainele de pe mine si sa fug.Sa fug in padurea care imi va reaminti animalul;padurea care imiva imbratisa urletul;padurea care imi va ucide constintza de sine.
Nu a plouat prea mult,dar a fost indeajuns.Ajungea chiar si o adiere,un nor,o floare...
Un muc de tigara ce sta lasciv si obedient in mijlocul strazi.
Totul e mort,aproape mort sau se naste pt a muri,dar cata mandrie in lipsa lor de orice urma de frica.
Tot pe mine m-a durut cand am calcat un muc de tigara s-o floare.Norii...nu i-am putut calca.
Tot eu am injurat...Am injurat ce imi amintea amintirea.
Nu a plouat prea mult,dar a fost de ajuns.
Ajungea chiar si gandul ca s-ar putea sa ploua si mi-as fi adus aminte de prima tristete;prima singuratate;prima iubire ce nu va veni niciodata sa bata cu barosul in zidul constintei de sine;prima iubire care sa ma faca constient de iubirea din inimile voastre.
A fost de ajuns un gand si n-am mai stiut ce sa fac.
Unde sa ma duc?
Unde sa fug de mine insumi?
/Afost de ajuns un gand ca sa ma dezbrace de iluzia inconstientzei.
Mi-e rusine de propria goliciune;mi-e rusine,caci umblu dezbracat pe strada si nimeni nu vede.
Ii zgaltzai,ii lovesc cu imaginea goliciunii mele.
Imaginea mea tzipa,urla,se zbate;se zbate caci neprivita va murii.
Va murii pana la prima ploaie,primul strop,primul gand.
022336
0