Jurnal
dor capital
de Cluj
2 min lectură·
Mediu
Dor capital de Cluj
Mai departe la sud-est
Într-un loc, din țara mamă
Merge dorul cel de-acasă
Ce te-ajunge și te cheamă
Ca să-ți mai aduci aminte
Despre cei ce te iubesc
Care și-n ei, ca și –n tine,
Au suflet ardelenesc
Dorul de copilarie
De-amintire, din trecut
Care-apasă, ardeleanul
Când prin lume sa pierdut.
Dar distanța, nu e mare
Dacă vrem neapărat
Să călătorim, cu dorul
Reușim cu-adevărat.
Ardelene,neam de munte!
Care stai la București
Ai la noi, un loc ,în suflet
Dacă vrei să-l,… locuiești.
Mai aproape…, nu se poate!
Nu e chip, a ne-ntâlni
Datoria ori serviciul
Legământul ,inimii
Numitor comun, în sânge,
Și-n plăcute amintiri,
Căci trecutul ,cel de-acasă
Se păstrează-n, nemuriri.
Neuitatele, petreceri,
Sărbători sau doar… așa,
Impregnate-n inimi,sute
Și așa vor rămânea!
Astăzi lumea, e mai mare,
Acuma, suntem mai mulți,
Hai să-ntindem ,câte-o mână,
Fiecare peste munți.
Am mai înnodat, din fire,
De la sfoara ce sa rupt,
Neștiută ,despărțire
Neiertatul, timp pierdut.
Să-l recuperăm,se poate,
E doar timp și e destul,
Sentimentele n-au vârstă,
Dorul, face timpul, nul.
Pentru voi toți,ardelenii,
Dorul este,… transilvan,
Vă întreabă,Apusenii,
Este dor,… Bucureștean?
Dac-o fi,… și-o fi,… să fie!
O fi,… este,… dar,nu prea.
Dor adevărat, dea pururi,
Doar la Cluj, va exista!
001.722
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Vasile
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 207
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Vasile. “dor capital.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-vasile/jurnal/13968279/dor-capitalComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
